Cuvant inainte

Suntem ipocriti.
Stim asta foarte bine.
Si este o trasatura globala, nu tipic romaneasca.
Ne place sa trambitam "convingerile"eco, si ne prefacem uimiti privind documentarele de tipul "Home" al lui Luc Besson, ne laudam cu afilierea la "Cauzele verzi" de pe Facebook, Twitter, etc, dar continuam linistiti sa consumam mii de Watti sau tone de motorina mirandu-ne foarte de gaurile din stratul de ozon.
Ne agitam, comentam, asteptam ca cineva, ceilalti de regula, sa faca ceva pentru noi si ne grabim sa blamam si sa cautam nod in papura.
Suntem atat de zgomotosi, incat nu observam printre noi pe cei care, tacuti, chiar fac ceva.
Il ironizam pe vecinul care arunca pet-urile in conteinerul pus special in acest scop la coltul strazii, ignoram afisele campaniilor de colectare si ne amuzam vazand "mosii" de la etajul sapte plantand cativa puieti in fata blocului. Ei nu au aflat ca nu mai este la moda.
Si eu sunt la fel.
Aprind becurile clasa de consum E in toata casa, merg cu masina si pana la paine si televizorul vechi il dau bunicii.
Nu am vocatie de Don Quihote si nu incerc sa fac lumea mai buna.
Privesc doar mai atent in jurul meu si iti spun si tie despre cei care, in liniste, incearca sa repare ce am stricat noi.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Earthbate - Campionatul de dezbateri pe tema schimbarilor climatice

Sunt verde !

Mentalitati